Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Simone Inzaghi e „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor: „Super Inter! Sunt fericit că sunt antrenorul lor”

Simone Inzaghi e „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor: „Super Inter! Sunt fericit că sunt antrenorul lor”

Simone Inzaghi e „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor: „Super Inter! Sunt fericit că sunt antrenorul lor”
Foto: Profimedia 07.05.2025

Antrenorul Interului, Simone Inzaghi, e „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor, performanță pe care a mai reușit-o și în urmă cu doi ani.

Tehnicianul „nerazzurilor” nu a ezitat să-și laude jucătorii pentru prestația avută în partida cu catalanii, din returul semifinalelor Ligii Campionilor, în care milanezii s-au impus pe „Giuseppe Meazza” cu 4-3, după prelungiri.

Simone Inzaghi, „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor: „Super Inter! Sunt fericit că sunt antrenorul lor”

Simone Inzaghi nu-și mai încape în piele de fericire după ce a reușit s-o elimine pe Barcelona din Liga Campionilor și să prindă biletele pentru finala de la Munchen, de pe 31 mai. Antrenorul Interului repetă performanța din 2023, când a reușit să ajungă cu „nerazzurri” în ultimul act al celei mai tari competiții din fotbalul european inter-cluburi.

Tehnicianul milanezilor a ținut să-și felicite jucătorii pentru evoluția din partida cu catalanii, din manșa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, în care Inter s-a impus pe teren propriu cu 4-3, după prelungiri. Inzaghi a spus că elevii săi merită să fie în finala care se va juca pe „Allianz Arena”, la sfârșitul acestei luni.

„În primul rând e nevoie să felicit Barcelona, o echipă cu adevărat puternică. A fost un Super Inter, aplauze acestor băieți, au făcut două prestații monstruoase. Sunt fericit că sunt antrenorul lor, mi-au dat tot ce aveau. Merită să sărbătorească succesul pe acest stadion. Le-am spus că am făcut schimbări ce ne-ar fi putut ajuta.

Aveam ceva probleme, dar cu inima am trecut peste orice fel de obstacol. Am încercat să jucăm cu armele noastre și calitatea pe care o avem. După meciul tur aveam bine în minte planul pentru meciul de azi, dar fără sacrificiu și fără ajutorul tuturor nu am fi făcut-o. Îi felicit pe băieți, meritau această finală. S-a vorbit mult de Yamal, dar am văzut un alt jucător extraordinar, pe Frenkie De Jong. M-a impresionat nivelul lui Yamal, a luat fiecare a doua minge. Îi am și eu pe ai mei, dar nu i-aș schimba cu nimic în lume, dar am văzut mulți jucători puternici în afară de Yamal”, a spus Simone Inzaghi, la Sky Sport.

Ce a scris presa italiană despre victoria lui Inter din „dubla” cu Barcelona

Presa italiană a reacționat la victoria dramatică obținută de Inter în fața Barcelonei, scor 4-3, după prelungiri, în manșa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor. Jurnaliștii din Peninsulă au felicitat trupa lui Simone Inzaghi pentru faptul că au ajuns din nou în finala competiției, după ce au reușit acest lucru și 2023, dar au pierdut în ultimul act, disputat la Istanbul împotriva lui Manchester City. Englezii s-au impus atunci cu 1-0, prin reușita lui Rodri.

„Noapte epică, Inter elimină Barça în prelungiri și e în finală! Catalanii întorc scorul în repriza secundă, Acerbi făcând 3-3 în minutul 93 pentru a redeschide jocul, iar Frattesi marcând golul de 4-3 în prelungiri.

Visul lui Inter continuă: nerazzurri sunt în finala Ligii Campionilor după ce au eliminat (4-3) Barcelona lui Flick. Două goluri ale gazdelor în prima repriză (Lautaro și Calhanoglu), trei ale Barçei în a doua (Garcia, Olmo, Raphinha), apoi golul de 3-3 din minutul 93 al lui Acerbi.

Totul a fost amânat în prelungiri, când Frattesi l-a învins pe Szczesny în minutul 99. Vuietul de pe San Siro, sub ploaie, a însoțit exultarea nestăvilită a lui Inzaghi și a echipei sale, care s-a întors să joace o finală a Ligii Campionilor. Și acum așteaptă să-și afle adversarul dintre PSG și Arsenal”, a notat Gazzetta dello Sport.